Ştiri

Concertul de colinde și lansare de proiect

În Ajun de Crăciun, după o tradiție de mai bine de 20 de ani, s-au adunat în Biserica "Pogorârea Sf. Duh" din satul Valea Șoșii, Protopopiatul Moinești, credincioșii iubitori de tradiție românească și de cântare bisericească, pentru a asculta vestea Nașterii Domnului în glas dulce de colind.
În biserica satului au cântat cele două coruri de copii ale parohiei: Corul de copii "Îngerașii" și Corul tinerilor "Sf. Nicolae", Grupul vocal feminin "Sf. Nectarie" și Grupul vocal bărbătesc "Sf. Ștefan cel Mare".
Colindele au fost prezentate, însoțite de cuvinte explicative despre tradiția colindatului: asemănarea colindătorilor cu cetele îngerilor și păstorii care au venit la peștera Betleemului, despre mărturisirea credinței prin aceste cântări și înveștmântarea în veștmânt de sărbătoare a celor ce cântă și în lumină caldă a celor ce ascultă.

La final, părintele paroh Ovidiu Hereș a felicitat  pe colindători pentru râvna lor pentru păstrarea tradiției și a costumului popular, dar și pentru emoția pe care au transmis-o în sufletele tuturor celor prezenți, reușind să aducă bucuria de la Betleem în această biserică.

Concertul de colinde a fost unul caritabil, în scopul strângerii de fonduri pentru familiile aflate în dificultate din sat, care vor fi ajutate de Crăciun.

Odată cu evenimentul din seara aceasta, a fost lansat și Proiectul cultural-filantropic parohial: "Străbunii noștri au făcut Unirea", care va participa la faza pe protopopiat a Concursului național cultural-artistic "Unirea: libertate și unitate", organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în "Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam" şi "Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918" în Patriarhia Română.

Citeşte mai mult

Aducerea Sfintelor Moaște și a Icoanei Pantanassa

Avem bucuria să vă dăm această mare veste. Pentru o zi, Parohia Valea Șoșii va primi o binecuvântare deosebită. Vor fi aduse pentru mângâierea credincioșilor odoare sfinte, pline de har: Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, lemn din Sfânta Cruce și moaște de la Sf. Parascheva Ocrotitoarea Moldovei, Sf. Andrei Apostolul Românilor, Sf. Vasile cel Mare și alți sfinți. Cu mic, cu mare, vă așteptăm pe toți lângă sfintele moaște, sub ocrotirea Maicii Domnului, să ne liniștim și să ne vindecăm sufletele și trupurile, obosite de răul din lumea în care trăim. Veniți să primiți bucurie la Valea Șoșii!

Citeşte mai mult

„Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine!” - cateheze duminicale

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a început în Parohia Valea Șoșii, Protopopiatul Moinești, proiectul de cateheze duminicale: "Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine!”.

Acest proiect catehetic își propune prezentarea în fața enoriașilor, a principalelor învățături de credință ortodoxă, precum și modul de punere în practică a acestora, în viața unui creștin. Temele ce vor fi expuse cuprind noțiuni de morală (bune maniere creștine în biserică, familie și societate, practicarea virtuților creștine), liturgică (simbolismul Sfintei Liturghii și a celorlalte slujbe ale Bisericii), dogmatică (Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, despre Biserică, mântuire, sfinți), realizând o mai bună înțelegere a credinței noastre, precum și clarificarea unor lucruri practice legate de botez, cununie, înmormântare, felul cum participăm la rugăciunile din biserică.

Catehezele se desfășoară duminica, după Sfânta Liturghie, timp de o oră. Pe parcursul expunerii, credincioșii au posibilitatea să pună întrebări. Unele cateheze vor fi însoțite de filme documentare.

Se materializează prin acest proiect o dorință mai veche a noastră, de a parcurge împreună cu credincioșii Catehismul Bisericii Ortodoxe, pentru a completa zestrea spirituală a fiecăruia, cu învățăturile Sfintei Scripturi și ale Sfinților Părinți.

Rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să ducem la bun sfârșit acest proiect catehetic, început în Anul Omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, în Patriarhia Română.

Citeşte mai mult

Procesiunea „Calea sfinților” 2016

La ceas de Vecernie, pe 11 septembrie, preot și credincioși, ne-am adunat la Biserica satului, pentru a porni ca pelerini pe „Calea Sfinților”, alături de peste 5000 de credincioși ortodocși din Protopopiatul Moinești.Am sosit la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Găzărie, plini de bucurie și nerăbdare să ne închinăm sfinților.În costume populare românești, cu flori și busuioc în mâini, ne-am închinat la mâna dreaptă a Sf. Ierarh Nicolae și la icoana Pantanassa a Maicii Domnului. Ce bucurie, ce har, ce mulțumire sufletească!Grupul enoriașilor din Parohia Valea Șoșii s-a contopit apoi, cu marea de închinători și cinstitori ai Maicii Domnului și ai Sfântului Nicolae.

În Piața Bisericii „Sf. Nicolae” din Moinești am primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim.

Apoi am avut bucuria și cinstea, ca 4 copii din parohia Valea Șoșii să primească medalii și diplome de excelență pentru încheierea anului școlar cu media 10 și pentru premiile obținute la Olimpiada de Religie, faza județeană și națională. Aceștia sunt: Neneci Adrian,

Mocanu Ana Maria,

Hereș Andreea

și Hereș Teodor.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Citeşte mai mult

Moaștele Sf. Nicolae și icoana Pantanassa la Moinești

Pe 9 septembrie am avut marea bucurie să participăm, preot și credincioși, la sosirea la Moinești a moaștelor Sf. Ierarh Nicolae de la București.

Un alt moment deosebit a fost acela al primirii Sfintei icoane a Maicii Domnului Pantanassa, Izbăvitoare de cancer, adusă de la Catedrala Arhiepiscopală de la Roman. A fost o cinste deosebită pentru noi, ca să fim desemnați de către părintele protopop Costel Mareș, să purtăm acest odor sfânt, de la poarta bisericii până la Sfântul locaș, împreună cu Pr. Constantin Florariu.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru această mare binecuvântare revărsată peste noi.

Citeşte mai mult

Școala de Vară 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-au desfășurat și anul acesta activități de formare duhovnicească a copiilor din parohia Valea Șoșii, Protopopiatul Moinești, care au petrecut în săptămâna 29 august - 4 septembrie câteva zile în curtea bisericii, într-o atmosferă de bucurie și armonie.

Anul acesta, dedicat educației religioase a tinerilor ortodocși în Patriarhia Română, ne-am concentrat atenția pe aspectul duhovnicesc al activităților cu copiii, toate zilele începând cu rugăciunile de dimineață în biserică, citite
de către ei.

În scop formativ, am realizat trei ateliere de lucru interactive, pe teme de interes pentru vârsta lor.Prima temă propusă spre dezbatere a fost prietenia. A fost proiectat un film, s-au purtat apoi discuții despre diverse aspecte: ce ne place și ce nu ne place într-o prietenie, ce oferim, dar și ce așteptăm să primim. S-a ajuns la concluzia că este important ca între prieteni să fie sinceritate, încredere, altruism, bunătate, lucruri de care vor ține cont de acum înainte.

Atelierul de lucru Familia, Biserica și Școala, a presupus realizarea unor dezbateri pe grupe de lucru, fiecare grupă realizând pe o coală de hârtie, o imagine a ceea ce văd ei pozitiv și negativ, ceea ce și-ar dori mai mult și ce nu, în cele trei instituții fundamentale ale societății în care trăim.

Copiii au desenat într-o inimă ce le place în familie: casa, dragostea părintească, bunăstarea și au tăiat cu roșu beția, violența, divorțul, au compus poezii și au desenat buchete de flori pentru cei dragi. În imaginea despre Biserică au desenat lăcașul sfânt, preotul și credincioșii, săvârșirea Sfintelor Taine. În discuțiile despre Școală, copiii și-au exprimat dorința de a învăța lucruri frumoase, de a fi prieteni unii cu alții și de a avea profesori plini de bunătate.

Ultimul atelier a avut ca temă Rugăciunea și s-a încheiat cu realizarea unei Scrisori către Dumnezeu, pe care fiecare participant a citit-o în fața celorlalți.

Au deprins astfel, ușurința de a vorbi cu Dumnezeu, de a-I mulțumi, de a-I cere iertare și de a cere ajutorul Lui. Am găsit multă maturitate și seriozitate la copii în relația lor cu Dumnezeu, scrisorile realizate aducând emoții în sufletele tuturor. Tocmai de aceea, am decis să facem o expoziție cu aceste Scrisori-Rugăciune  către Dumnezeu, pe care să le poată vedea și ceilalți enoriași ai parohiei.

Un alt obiectiv al Școlii de Vară din anul 2016 a fost cunoașterea împrejurimilor. Astfel, am fost într-o mică excursie la Mânăstirea Sf. Sava din apropiere, unde copiii au luat contact cu viața de rugăciune a monahilor, cu ascultările lor, în acel colț de rai.

La Căminul pentru Bătrâni de la mănăstire am vizitat o enoriașă evlavioasă, care s-a bucurat de revederea copiilor din parohie.

Excursia a vizat apoi bisericile din comuna Poduri, între care o atenție deosebită am acordat Bisericii "Sf. Arhangheli" din Rusăiești, cea mai veche din Protopopiatul Moinești.

Am vizitat și Școala de Vară de la Biserica "Sf. Nicolae" Poduri, unde copiii au discutat cu cei care desfășoară activități foarte interesante pentru cei de vârsta lor, părintele paroh Vasile Popa și colaboratorii săi.

Activitățile duhovnicești s-au împletit armonios cu momentele de relaxare, jocuri sportive, cântece și atelierul de gastronomie.

Prin grija Comitetului Parohial, copiii au primit în fiecare zi gustări, fructe, dulciuri.

La sfârșitul Școlii de Vară "Sfântul Nectarie" Valea Șoșii participanții au fost premiați cu diplome și apreciați în fața comunității parohiale pentru activitățile desfășurate, pentru seriozitate și dragostea față de valorile
creștine.

Am vrea să menționăm în mod deosebit entuziasmul și bucuria copiilor pe parcursul tuturor activităților. Sunt foarte dornici să se întâlnească, să vorbească, să cânte, să mănânce împreună, să discute despre problemele care îi interesează, să fie apreciați și puși în valoare.

Realizarea de astfel de întâlniri îi ajută să se simtă apropiați de Biserică și între ei, ceea ce credem că este o mare necesitate pentru tinerii ortodocși de azi. În desfășurarea activităților ne-am bucurat de sprijinul tinerilor voluntari, liceeni și studenți din parohie, cărora le mulțumim.

Citeşte mai mult

Cerc pastoral la Valea Șoșii

În ziua de pomenire a Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare, 2 iulie 2016, a avut loc întâlnirea Cercului Pastoral din comuna Poduri, la Biserica din Valea Șoșii.

 Mai întâi Părintele Protopop Costel Mareș a sfințit Altarul de Vară al parohiei, cu hramul Sfinții Ierarhi Nicolae și Nectarie și Sf. Ștefan cel Mare, ridicat prin dărnicia familiei Contantin și Elena Apreutesei în curtea bisericii.

A urmat apoi Sfânta Liturghie, la care au slujit preoții din comuna Poduri, împreună cu Părintele Protopop Costel Mareș și Părintele Secretar Sorin Bârzu. Au participat Primarul și viceprimarul comunei Poduri și numeroși credincioși. Părintele Alin Ionuț Ciobanu de la Parohia Bucșești II a prezentat apoi, un referat despre Sfântul Antim Ivireanul, mare predicator și învățător al poporului.La final, preotul paroh Ovidiu Daniel Hereș a prezentat activitățile din ultimul timp din parohie, a mulțumit părintelui protopop pentru sprijin și încurajare, iar preoților și credincioșilor prezenți pentru participare.

Răspunsurile la strană au fost date de Grupul vocal „Sf. Nectarie” al parohiei Valea Șoșii, care a lansat cu această ocazie un CD cu Pricesne, închinate Maicii Domnului, din fondurile obținute sprijinindu-se Școala de Vară a parohiei.Grupul vocal „Sfântul Nectarie” al Parohiei Valea Șoșii.Altarul de vară cu hramurile Sfinții Nicolae și Nectarie și Sf. Ștefan cel Mare

Citeşte mai mult

La Florii 2016

Intrarea Domnului în Iersualim a fost sărbătorită cu multă bucurie de credincioșii din Valea Șoșii.

Citeşte mai mult

Pelerinaj la Moinești

Și anul acesta am avut bucuria de a participa la Pelerinajul organizat de Protopopiatul Moinești. Duminică, 13 septembrie 2015, un grup de peste 35 pelerini, au plecat din fața Bisericii din satul Valea Șoșii spre marea procesiune de la Moinești.

Cu flori și busuioc în mâini, cu Crucea la gât și cu credința în suflet, s-au alăturat miilor de ortodocși în această procesiune de mărturisire a credinței noastre, în zi de mare sărbătoare.

Citeşte mai mult

Școala de Vară „Sfântul Nectarie” 2015

În această vară tinerii parohiei noastre au participat la Școala de Vară "Sfântul Nectarie". Au fost două luni în care s-au derulat activități catehetice, culturale, artistice, sportive și de dezvoltare personală atractive și interesante.

Citeşte mai mult

Bun venit pe noul site al Parohiei Valea Șoșii, resursa dvs. spirituală on-line! Poţi afla noutăți din parohia noastră, dar și ce face Biserica Ortodoxă pentru bunăstarea dvs. spirituală şi, de asemenea, pentru comunitatea ta, aici, pe site-ul nostru. 

Vizitaţi-ne cât mai des!

Ştiri

Părintele PETRE MORARU - CETĂȚEAN DE ONOARE al Comunei Poduri

Cu multă bucurie și emoție, a avut loc festivitatea de declarare a 3 personalități ale acestor locuri, drept CETĂȚEAN DE ONOARE al Comunei Poduri. Festivitatea a avut loc la Căminul Cultural, în data de 8 noiembrie 2023, în fața a peste 400 de cetățeni ai comunei. Doamna Primar Diana Narcisa...
Citeşte mai mult

FINALUL PROIECTULUI „BUNICII NOȘTRI-CĂLĂUZE SPRE HRISTOS”

În ziua Sfântului Mucenic Gheorghe, copiii din grupa de cateheză a parohiei Valea Șoșii au încheiat proiectul catehetic „Bunicii noștri - călăuze spre Hristos”, desfășurat în ultimele două luni. La Sfânta Liturghie ei au dat răspunsurile la strană și au cântat pricesne de Paști, s-au împărtășit,...
Citeşte mai mult

BUNICII ÎN LITERATURA ROMÂNĂ

La Biblioteca  Comunală Poduri a avut loc pe 18 aprilie un cerc de literatură, la care au participat copiii din grupa de cateheză a Parohiei Valea Șoșii. Doamna bibliotecar Narcisa Popa le-a prezentat copiilor chipul blând al bunicilor, reflectat în opere literare din literatura română, iar...
Citeşte mai mult

DARURI DE PAȘTI LA CĂMINUL DE BĂTRÂNI

În a treia zi de Paști, copiii din grupa de cateheză a parohiei noastre au vizitat Căminul de Bătrâni „Căsuța Bunicilor” Măgirești, oferind daruri persoanelor vârstnice, în urma colectei realizate la Florii. Ei au cântat colinde și pricesne de Paști și au stat de vorbă cu bunicii ai căror copii și...
Citeşte mai mult

ÎNVIEREA DOMNULUI ÎN PAROHIA VALEA ȘOȘII

Și anul acesta, credincioșii s-au adunat în noaptea de Paști la Biserică, unde au primit Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim, au cântat Hristos a înviat și s-au împărtășit la Sf. Liturghie cu Trupul și Sângele lui Hristos. Copiii au cântat pricesne de Paști. HRISTOS A ÎNVIAT! Click pentru a...
Citeşte mai mult

MINI-CONCERT DE MUZICĂ BISERICEASCĂ LA FLORII

La Florii copiii din grupa de cateheză au susținut un mini-concert de colinde la Sfânta Liturghie. În urma colectei realizate cu acest prilej, copiii au primit fonduri pentru darurile pe care le vor duce la Paști vârstnicilor din căminul de bătrâni. Vedeți aici un mic FILM.      ...
Citeşte mai mult

MUZICA, FORMĂ DE SLĂVIRE A LUI DUMNEZEU - 8.04.2023

În Așezământul „Sf. Ierarhi Nicolae și Nectarie” al parohiei, pe 8 aprilie 2023, s-a prezentat cateheza „MUZICA, FORMĂ DE SLĂVIRE A LUI DUMNEZEU”, care a avut 2 părți: mai întâi pr. Ovidiu Hereș a vorbit copiilor despre importanța și frumusețea muzicii bisericești pentru fiecare creștin, iar în...
Citeşte mai mult

Bunătatea         Iertarea        Blândețea        Iubirea        Răbdarea         Rugăciunea        Milostenia 