La sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici, copiii care iau parte la Proiectul „Bunicii noștri - călăuze spre Hristos” au preparat „sfințișori” sau „mucenici” și i-au dăruit persoanelor în vârstă. Ei au participat și la cateheza „Porunca cinstirii părinților”.
.jpeg)

„Valea Șoșii - un loc binecuvântat, un colț de Rai.”
Proiectul Copilul împărtășit cu Hristos a fost unul din cele mai frumoase și efervescente activități misionare în Parohia Valea Șoșii și ne-a adus mari bucurii și cele mai importante premii, atât la Roman la Arhiepiscopie , cât și la Patriarhie în 2014:

Ştiri
PROCESIUNEA CU ICOANE ȘI ZIUA MAMEI
În Duminica Ortodoxiei, după participarea la Sfânta Liturghie, copiii participanți la Proiectul catehetic „Bunicii noștri - călăuze spre Hristos” au oferit flori și felicitări mamelor și bunicilor din biserică.

A urmat apoi PROCESIUNEA CU SFINTELE ICOANE la care au participat Pr. paroh Ovidiu Hereș, Pr. Petre Moraru, doamna primar Diana Narcisa Miclăuș și toți credincioșii care au participat la Liturghie, în frunte cu copiii. A fost o atmosferă duhovnicească deosebit de înălțătoare. Slavă lui Dumnezeu!
Citiți mai multe aici.
Dați click pe imaginea de mai jos pentru video.

Vedeți sfinții zilei dând cilck pe
.jpg)
