„Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine!” - cateheze duminicale


Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a început în Parohia Valea Șoșii, Protopopiatul Moinești, proiectul de cateheze duminicale: "Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine!”.

Acest proiect catehetic își propune prezentarea în fața enoriașilor, a principalelor învățături de credință ortodoxă, precum și modul de punere în practică a acestora, în viața unui creștin. Temele ce vor fi expuse cuprind noțiuni de morală (bune maniere creștine în biserică, familie și societate, practicarea virtuților creștine), liturgică (simbolismul Sfintei Liturghii și a celorlalte slujbe ale Bisericii), dogmatică (Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, despre Biserică, mântuire, sfinți), realizând o mai bună înțelegere a credinței noastre, precum și clarificarea unor lucruri practice legate de botez, cununie, înmormântare, felul cum participăm la rugăciunile din biserică.

Catehezele se desfășoară duminica, după Sfânta Liturghie, timp de o oră. Pe parcursul expunerii, credincioșii au posibilitatea să pună întrebări. Unele cateheze vor fi însoțite de filme documentare.

Se materializează prin acest proiect o dorință mai veche a noastră, de a parcurge împreună cu credincioșii Catehismul Bisericii Ortodoxe, pentru a completa zestrea spirituală a fiecăruia, cu învățăturile Sfintei Scripturi și ale Sfinților Părinți.

Rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să ducem la bun sfârșit acest proiect catehetic, început în Anul Omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, în Patriarhia Română.


Ştiri

MUZICA, FORMĂ DE SLĂVIRE A LUI DUMNEZEU

Această activitate a grupului catehetic al Parohiei Valea Șoșii s-a desfășurat în biserică, unde copiii au aflat despre importanța muzicii bisericești pentru viața duhovnicească și rolul ei pentru înălțarea sufletului la Dumnezeu în timpul slujbelor. 
Copiii au început repetițiile pentru miniconcertul de colinde de Florii, pe care-l vor susține duminica viitoare, dar și pentru cântările de Paști.

Ascultați glasurile copiilor dând click pe imaginile de mai jos:
    

Citeşte mai mult

HRISTOS-puntea care unește copiii și bunicii pe calea spre Împărăția Cerurilor

În Duminica Crucii lui Hristos ne-am întâlnit în tinda Bisericii copiii cu bunicii parohiei. Scopul acestei activități a fost cunoașterea și apropierea dintre generații, împărtășirea unor experiențe din copilăria celor ce sunt acum în vârstă și bucuria comuniunii în Duhul Iubirii lui Hristos, care unește pe oameni. Copiii au fost îndemnați să respecte și să ajute pe cei mai în vârstă.

Citeşte mai mult
Vedeți sfinții zilei dând cilck pe

calendar.patriarhia.ro/