Pe 25 februarie 2023 a debutat în Parohia Valea Șoșii Proiectul catehetic „BUNICII NOȘTRI - CĂLĂUZE SPRE HRISTOS”. Copiii au participat la cateheza „Respectul față de persoanele în vârstă”, apoi au realizat felicitări pentru mame și bunici, în cadrul unui atelier de creație.


Citește mai multe aici.
„Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine!” - cateheze duminicale

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a început în Parohia Valea Șoșii, Protopopiatul Moinești, proiectul de cateheze duminicale: "Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine!”.
Acest proiect catehetic își propune prezentarea în fața enoriașilor, a principalelor învățături de credință ortodoxă, precum și modul de punere în practică a acestora, în viața unui creștin. Temele ce vor fi expuse cuprind noțiuni de morală (bune maniere creștine în biserică, familie și societate, practicarea virtuților creștine), liturgică (simbolismul Sfintei Liturghii și a celorlalte slujbe ale Bisericii), dogmatică (Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, despre Biserică, mântuire, sfinți), realizând o mai bună înțelegere a credinței noastre, precum și clarificarea unor lucruri practice legate de botez, cununie, înmormântare, felul cum participăm la rugăciunile din biserică.

Catehezele se desfășoară duminica, după Sfânta Liturghie, timp de o oră. Pe parcursul expunerii, credincioșii au posibilitatea să pună întrebări. Unele cateheze vor fi însoțite de filme documentare.
Se materializează prin acest proiect o dorință mai veche a noastră, de a parcurge împreună cu credincioșii Catehismul Bisericii Ortodoxe, pentru a completa zestrea spirituală a fiecăruia, cu învățăturile Sfintei Scripturi și ale Sfinților Părinți.
Rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să ducem la bun sfârșit acest proiect catehetic, început în Anul Omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, în Patriarhia Română.

.jpg)