Aducerea Sfintelor Moaște și a Icoanei Pantanassa

Avem bucuria să vă dăm această mare veste. Pentru o zi, Parohia Valea Șoșii va primi o binecuvântare deosebită. Vor fi aduse pentru mângâierea credincioșilor odoare sfinte, pline de har: Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, lemn din Sfânta Cruce și moaște de la Sf. Parascheva Ocrotitoarea Moldovei, Sf. Andrei Apostolul Românilor, Sf. Vasile cel Mare și alți sfinți. Cu mic, cu mare, vă așteptăm pe toți lângă sfintele moaște, sub ocrotirea Maicii Domnului, să ne liniștim și să ne vindecăm sufletele și trupurile, obosite de răul din lumea în care trăim. Veniți să primiți bucurie la Valea Șoșii!

Ştiri

MINI-CONCERT DE MUZICĂ BISERICEASCĂ LA FLORII

La Florii copiii din grupa de cateheză au susținut un mini-concert de colinde la Sfânta Liturghie. În urma colectei realizate cu acest prilej, copiii au primit fonduri pentru darurile pe care le vor duce la Paști vârstnicilor din căminul de bătrâni.
Vedeți aici un mic FILM.
                      

Citeşte mai mult
Vedeți sfinții zilei dând cilck pe

calendar.patriarhia.ro/