În ziua Sfântului Mucenic Gheorghe, copiii din grupa de cateheză a parohiei Valea Șoșii au încheiat proiectul catehetic „Bunicii noștri - călăuze spre Hristos”, desfășurat în ultimele două luni. La Sfânta Liturghie ei au dat răspunsurile la strană și au cântat pricesne de Paști, s-au împărtășit, apoi au primit diplome de merit, ecusoane și pliante care să le aducă aminte de participarea la activitățile frumoase ale acestui proiect al Bisericii. Mulțumim părinților și enoriașilor care ne-au sprijinit în realizarea proiectului.


Cateheza „Chipuri de soții și mame creştine cinstite în calendarul Bisericii Ortodoxe; prețuirea mamei în familie”
15.02.2026 21:26
Duminică, 15 februarie 2026, a fost prezentată după Sf. Liturghie cateheza despre soții și mame creștine cinstite în calendarul ortodox și despre importanța și prețuirea mamei în familia creștină.

Au fost date exemple luminoase de mame sfinte:
- Maica Domnului – Modelul desăvârșit al tuturor mamelor
- Sfânta Antuza - Mama care a crescut un mare predicator – Sf. Ioan Gură de Aur
- Sfânta Emilia - Mama care a crescut mai mulți sfinți: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Petru al Sevastiei, Sf. Macrina
- Sfânta Nona - mama care a crescut un mare teolog, pe Sf. Grigorie Teologul
- Sfânta Monica - mama rugătoare și răbdătoare, care s-a rugat mult timp pentru fiul ei, Augustin, până când acesta s-a întors din rătăcire la slujirea lui Dumnezeu.

Copiii au colorat chipurile acestor mame sfinte și au realizat o mică expoziție.

La finalul catehezei, copiii au primit o temă deosebită:
să își îmbrățișeze mama când ajung acasă și să spună „Mulțumesc” pentru tot ce primesc.

.jpg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)