Cateheza „Sfințenia în viața de familie”

Duminică, 22 februarie 2026, a fost susținută cateheza „Sfințenia vieții de familie. Modelul patristic al familiei creştine”.
După participarea la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Sfintele Taine, copiii au aflat 
cum putem face din familia noastră un loc sfânt și plin de bucurie. Pentru ca să devină o „mică biserică”, în casa noastră nu este suficient să fie prezenți doar membrii familiei și elemente de mobilier ci, trebuie să mai fie Cineva nevăzut, Mântuitorul Iisus Hristos. El trebuie să fie centrul familiei, Cel ce ne unește, ne bucură, ne luminează, ne ajută. Copiii au colorat cu bucurie pe Hristos în mijlocul familiei.

Am învățat apoi cum arată o familie sfântă: o familie care trăiește frumos, în iubire, ajutând unul pe altul, rugându-se împreună, iertându-se, mulțumind. S-au prezentat câteva exemple din viețile sfinților de astfel de familii: cum l-a crescut bunica pe Sf. Ioan Iacob, modelul familiei Sf. Vasile cel Mare în care s-au format mai mulți sfinți, creșterea în evlavie și dragoste de semeni a Sf. Nectarie și dăruirea lui Dumnezeu a pruncului primit după multe rugăciuni, de către Sfinții Părinți ai Maicii Domnului, Ioachim și Ana. Colorând chipurile lor, copiii au realizat o mică expoziție pe tema catehezei.
Părinții și copiii lor au înțeles că sfințenia vieții de familie este posibilă pentru fiecare dacă trăim frumos, ne rugăm acasă și la liturghie împreună, dacă suntem buni și ne iertăm atunci când greșim.

Ştiri

Procesiunea „Calea sfinților” 2016

La ceas de Vecernie, pe 11 septembrie, preot și credincioși, ne-am adunat la Biserica satului, pentru a porni ca pelerini pe „Calea Sfinților”, alături de peste 5000 de credincioși ortodocși din Protopopiatul Moinești.Am sosit la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Găzărie, plini de bucurie și nerăbdare să ne închinăm sfinților.În costume populare românești, cu flori și busuioc în mâini, ne-am închinat la mâna dreaptă a Sf. Ierarh Nicolae și la icoana Pantanassa a Maicii Domnului. Ce bucurie, ce har, ce mulțumire sufletească!Grupul enoriașilor din Parohia Valea Șoșii s-a contopit apoi, cu marea de închinători și cinstitori ai Maicii Domnului și ai Sfântului Nicolae.

În Piața Bisericii „Sf. Nicolae” din Moinești am primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim.

Apoi am avut bucuria și cinstea, ca 4 copii din parohia Valea Șoșii să primească medalii și diplome de excelență pentru încheierea anului școlar cu media 10 și pentru premiile obținute la Olimpiada de Religie, faza județeană și națională. Aceștia sunt: Neneci Adrian,

Mocanu Ana Maria,

Hereș Andreea

și Hereș Teodor.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Citeşte mai mult

Moaștele Sf. Nicolae și icoana Pantanassa la Moinești

Pe 9 septembrie am avut marea bucurie să participăm, preot și credincioși, la sosirea la Moinești a moaștelor Sf. Ierarh Nicolae de la București.

Un alt moment deosebit a fost acela al primirii Sfintei icoane a Maicii Domnului Pantanassa, Izbăvitoare de cancer, adusă de la Catedrala Arhiepiscopală de la Roman. A fost o cinste deosebită pentru noi, ca să fim desemnați de către părintele protopop Costel Mareș, să purtăm acest odor sfânt, de la poarta bisericii până la Sfântul locaș, împreună cu Pr. Constantin Florariu.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru această mare binecuvântare revărsată peste noi.

Citeşte mai mult
Vedeți sfinții zilei dând cilck pe

calendar.patriarhia.ro/