Cerc pastoral la Valea Șoșii

În ziua de pomenire a Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare, 2 iulie 2016, a avut loc întâlnirea Cercului Pastoral din comuna Poduri, la Biserica din Valea Șoșii.

 Mai întâi Părintele Protopop Costel Mareș a sfințit Altarul de Vară al parohiei, cu hramul Sfinții Ierarhi Nicolae și Nectarie și Sf. Ștefan cel Mare, ridicat prin dărnicia familiei Contantin și Elena Apreutesei în curtea bisericii.

A urmat apoi Sfânta Liturghie, la care au slujit preoții din comuna Poduri, împreună cu Părintele Protopop Costel Mareș și Părintele Secretar Sorin Bârzu. Au participat Primarul și viceprimarul comunei Poduri și numeroși credincioși. Părintele Alin Ionuț Ciobanu de la Parohia Bucșești II a prezentat apoi, un referat despre Sfântul Antim Ivireanul, mare predicator și învățător al poporului.La final, preotul paroh Ovidiu Daniel Hereș a prezentat activitățile din ultimul timp din parohie, a mulțumit părintelui protopop pentru sprijin și încurajare, iar preoților și credincioșilor prezenți pentru participare.

Răspunsurile la strană au fost date de Grupul vocal „Sf. Nectarie” al parohiei Valea Șoșii, care a lansat cu această ocazie un CD cu Pricesne, închinate Maicii Domnului, din fondurile obținute sprijinindu-se Școala de Vară a parohiei.Grupul vocal „Sfântul Nectarie” al Parohiei Valea Șoșii.Altarul de vară cu hramurile Sfinții Nicolae și Nectarie și Sf. Ștefan cel Mare


Ştiri

MUZICA, FORMĂ DE SLĂVIRE A LUI DUMNEZEU - 8.04.2023

În Așezământul „Sf. Ierarhi Nicolae și Nectarie” al parohiei, pe 8 aprilie 2023, s-a prezentat cateheza „MUZICA, FORMĂ DE SLĂVIRE A LUI DUMNEZEU”, care a avut 2 părți: mai întâi pr. Ovidiu Hereș a vorbit copiilor despre importanța și frumusețea muzicii bisericești pentru fiecare creștin, iar în partea a doua copiii au repetat colindele de Florii și pricesne de Paști, și au învățat câteva cântări de la Sfânta Liturghie: antifoanele și Sfinte Dumnezeule.


Click pentru a vedea:
Astăzi la Florii    Colind de Florii   
E ziua Floriilor  Azi cu toți să prăznuim 
Priceasnă de Paști
Antifonul I de la Liturghie
 

 

Citeşte mai mult

Tineri și vârstnici lăudăm Învierea Domnului

Copiii din grupa de cateheză a Parohiei Valea Șoșii au realizat în cadrul unui atelier de creație felicitări cu icoana Învierii  Domnului, pe care scrie  „Hristos a înviat!” și titlul proiectului catehetic „Bunicii noștri - călăuze spre Hristos”. Acestea, împreună cu alte daruri, vor fi oferite bătrânilor dintr-un cămin, pe care copiii îi vor vizita de  Paști.



Citeşte mai mult
Vedeți sfinții zilei dând cilck pe

calendar.patriarhia.ro/