În data de 7 noiembrie 2023, doamna Primar Diana Narcisa Miclăuș a evidențiat pe principalii ostenitori ai parohiilor din comuna Poduri, cu ocazia Anului omagial al cântăreților bisericești în Patriarhia Română. Cu acest prilej, s-a săvârșit o slujbă de mulțumire.
În continuare, pe rând, la fiecare parohie au fost evidențiați principalii colaboratori ai preoților.
Cu acest prilej au fost premiați și epitropul, cântăreții, paraclisierul și câțiva consilieri ai Parohiei Valea Șoșii. Din păcate nu am putut merge cu întreg Consiliul Parohial și Comitetul Parohial, dar dorim aici să mulțumim și să-i felicităm pe toți credincioșii care ajută Sfânta noastră Biserică, la lucrările ce se desfășoară în parohie, și pe cei implicați în buna desfășurare a Sfintelor Slujbe.
Toți împreună: preoți și credincioși alcătuim Biserica cea vie a lui Hristos, și împreună o slujim spre slava lui Dumnezeu.
Vă așteptăm pe toți enoriașii să participați la sfintele slujbe, la activitățile parohiei și la îngrijirea și înnoirea Bisericii noastre!
Procesiunea „Calea sfinților” 2016
La ceas de Vecernie, pe 11 septembrie, preot și credincioși, ne-am adunat la Biserica satului, pentru a porni ca pelerini pe „Calea Sfinților”, alături de peste 5000 de credincioși ortodocși din Protopopiatul Moinești.Am sosit la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Găzărie, plini de bucurie și nerăbdare să ne închinăm sfinților.
În costume populare românești, cu flori și busuioc în mâini, ne-am închinat la mâna dreaptă a Sf. Ierarh Nicolae și la icoana Pantanassa a Maicii Domnului. Ce bucurie, ce har, ce mulțumire sufletească!
Grupul enoriașilor din Parohia Valea Șoșii s-a contopit apoi, cu marea de închinători și cinstitori ai Maicii Domnului și ai Sfântului Nicolae.
În Piața Bisericii „Sf. Nicolae” din Moinești am primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim.

Apoi am avut bucuria și cinstea, ca 4 copii din parohia Valea Șoșii să primească medalii și diplome de excelență pentru încheierea anului școlar cu media 10 și pentru premiile obținute la Olimpiada de Religie, faza județeană și națională. Aceștia sunt: Neneci Adrian, 
Mocanu Ana Maria,

Hereș Andreea 

și Hereș Teodor. 

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
.jpg)
