HRISTOS-puntea care unește copiii și bunicii pe calea spre Împărăția Cerurilor

În Duminica Crucii lui Hristos ne-am întâlnit în tinda Bisericii copiii cu bunicii parohiei. Scopul acestei activități a fost cunoașterea și apropierea dintre generații, împărtășirea unor experiențe din copilăria celor ce sunt acum în vârstă și bucuria comuniunii în Duhul Iubirii lui Hristos, care unește pe oameni. Copiii au fost îndemnați să respecte și să ajute pe cei mai în vârstă.

Ştiri

ÎNVIEREA LA VALEA ȘOȘII

Și anul acesta, Învierea Domnului a fost Sărbătoarea Luminii și a Bucuriei. Aducerea Sfintel Lumini de la Ierusalim a fost evenimentul mult așteptat de la începutul slujbei.

Apoi, înconjurarea Bisericii. Și Sfânta Liturghie, cu biserica plină, unde aproape toți s-au împărtășit.
Și Învierea a doua.

Citeşte mai mult
Vedeți sfinții zilei dând cilck pe

calendar.patriarhia.ro/