ÎNVIEREA DOMNULUI ÎN PAROHIA VALEA ȘOȘII

Și anul acesta, credincioșii s-au adunat în noaptea de Paști la Biserică, unde au primit Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim, au cântat Hristos a înviat și s-au împărtășit la Sf. Liturghie cu Trupul și Sângele lui Hristos. Copiii au cântat pricesne de Paști.
HRISTOS A ÎNVIAT!




Click pentru a vedea
 un film de la înconjurarea bisericii .

Ştiri

Cerc literar la Biblioteca Comunală Poduri: Maica Domnului - model de mamă în literatura română


Înainte de Florii, grupul catehetic al Parohiei Valea Șoșii a participat la Biblioteca Comunală Poduri la un cerc de literatură, având ca temă: „Maica Domnului, model de mamă în literatura română”.

Literatura română conturează un portret complex și profund al Maicii Domnului ca model desăvârșit de mamă.

Copiii au aflat că Maica Domnului este Ocrotitoare a familiei creștine, a neamului românesc și grabnică ajutătoare a bolnavilor, săracilor și necăjiților.

Copiii au fost bucuroși să fie primiți cu multă dragoste de doamna bibliotecar Narcisa Popa, care le este totdeauna o gazdă bună.


 

 

Citeşte mai mult
Vedeți sfinții zilei dând cilck pe

calendar.patriarhia.ro/