MINI-CONCERT DE MUZICĂ BISERICEASCĂ LA FLORII

La Florii copiii din grupa de cateheză au susținut un mini-concert de colinde la Sfânta Liturghie. În urma colectei realizate cu acest prilej, copiii au primit fonduri pentru darurile pe care le vor duce la Paști vârstnicilor din căminul de bătrâni.
Vedeți aici un mic FILM.
                      

Ştiri

Pelerinaj la Moinești

Și anul acesta am avut bucuria de a participa la Pelerinajul organizat de Protopopiatul Moinești. Duminică, 13 septembrie 2015, un grup de peste 35 pelerini, au plecat din fața Bisericii din satul Valea Șoșii spre marea procesiune de la Moinești.

Cu flori și busuioc în mâini, cu Crucea la gât și cu credința în suflet, s-au alăturat miilor de ortodocși în această procesiune de mărturisire a credinței noastre, în zi de mare sărbătoare.

Citeşte mai mult

Școala de Vară „Sfântul Nectarie” 2015

În această vară tinerii parohiei noastre au participat la Școala de Vară "Sfântul Nectarie". Au fost două luni în care s-au derulat activități catehetice, culturale, artistice, sportive și de dezvoltare personală atractive și interesante.

Citeşte mai mult
Vedeți sfinții zilei dând cilck pe

calendar.patriarhia.ro/