MUZICA, FORMĂ DE SLĂVIRE A LUI DUMNEZEU

Această activitate a grupului catehetic al Parohiei Valea Șoșii s-a desfășurat în biserică, unde copiii au aflat despre importanța muzicii bisericești pentru viața duhovnicească și rolul ei pentru înălțarea sufletului la Dumnezeu în timpul slujbelor. 
Copiii au început repetițiile pentru miniconcertul de colinde de Florii, pe care-l vor susține duminica viitoare, dar și pentru cântările de Paști.

Ascultați glasurile copiilor dând click pe imaginile de mai jos:
    

Ştiri

MUZICA, FORMĂ DE SLĂVIRE A LUI DUMNEZEU - 8.04.2023

În Așezământul „Sf. Ierarhi Nicolae și Nectarie” al parohiei, pe 8 aprilie 2023, s-a prezentat cateheza „MUZICA, FORMĂ DE SLĂVIRE A LUI DUMNEZEU”, care a avut 2 părți: mai întâi pr. Ovidiu Hereș a vorbit copiilor despre importanța și frumusețea muzicii bisericești pentru fiecare creștin, iar în partea a doua copiii au repetat colindele de Florii și pricesne de Paști, și au învățat câteva cântări de la Sfânta Liturghie: antifoanele și Sfinte Dumnezeule.


Click pentru a vedea:
Astăzi la Florii    Colind de Florii   
E ziua Floriilor  Azi cu toți să prăznuim 
Priceasnă de Paști
Antifonul I de la Liturghie
 

 

Citeşte mai mult

Tineri și vârstnici lăudăm Învierea Domnului

Copiii din grupa de cateheză a Parohiei Valea Șoșii au realizat în cadrul unui atelier de creație felicitări cu icoana Învierii  Domnului, pe care scrie  „Hristos a înviat!” și titlul proiectului catehetic „Bunicii noștri - călăuze spre Hristos”. Acestea, împreună cu alte daruri, vor fi oferite bătrânilor dintr-un cămin, pe care copiii îi vor vizita de  Paști.



Citeşte mai mult
Vedeți sfinții zilei dând cilck pe

calendar.patriarhia.ro/