Procesiunea cu Sfintele Icoane din Duminica Ortodoxiei

Duminică, 1 martie, 2026, am participat după Sfânta Liturghie, la a unsprezecea Procesiune cu Sfinte Icoane din Duminica Ortodoxiei.

Procesiunea noastră nu e o simplă plimbare, ea este un drum al curajului. Într-o lume adesea confuză și grăbită, noi suntem chemați să mărturisim și să trăim credința ortodoxă cu demnitate, și socotim că participarea cu bucurie la un astfel de eveniment, mult așteptat de credincioșii parohiei Valea Șoșii, arată că fiecare și-a asumat curajul mărturisirii credinței ortodoxe în public, împreună cu toată familia, în fața întregii comunități, în ascultare și comuniune cu toată Biserica Ortodoxă.





Ceea ce a sporit bucuria și emoția manifestării duhovnicești, a fost purtarea icoanelor celor 16 sfinte canonizate recent, de către copiii și tinerii parohiei, precum și icoana Sfântului Gherasim Iscu, născut în satul Valea Șoșii.


Mulțumim tuturor participanților la procesiune, preotului Petre Moraru, doamnei primar Diana Narcisa Miclăuș și în mod special părinților, care au venit împreună cu copiii!
Dacă vreți să vedeți un mic film din timpul procesiunii dați click pe imaginea următoare:

Ştiri

Cerc literar la Biblioteca Comunală Poduri: Maica Domnului - model de mamă în literatura română


Înainte de Florii, grupul catehetic al Parohiei Valea Șoșii a participat la Biblioteca Comunală Poduri la un cerc de literatură, având ca temă: „Maica Domnului, model de mamă în literatura română”.

Literatura română conturează un portret complex și profund al Maicii Domnului ca model desăvârșit de mamă.

Copiii au aflat că Maica Domnului este Ocrotitoare a familiei creștine, a neamului românesc și grabnică ajutătoare a bolnavilor, săracilor și necăjiților.

Copiii au fost bucuroși să fie primiți cu multă dragoste de doamna bibliotecar Narcisa Popa, care le este totdeauna o gazdă bună.


 

 

Citeşte mai mult
Vedeți sfinții zilei dând cilck pe

calendar.patriarhia.ro/