BUNICII ÎN LITERATURA ROMÂNĂ

La Biblioteca  Comunală Poduri a avut loc pe 18 aprilie un cerc de literatură, la care au participat copiii din grupa de cateheză a Parohiei Valea Șoșii. Doamna bibliotecar Narcisa Popa le-a prezentat copiilor chipul blând al bunicilor, reflectat în opere literare din literatura română, iar copiii au lecturat câteva pagini dintre acestea. Copiii au păstrat în minte imaginea frumoasă a bunicilor și bunătatea lor, din paginiile citite.


Ştiri

DARURI DE PAȘTI LA CĂMINUL DE BĂTRÂNI

În a treia zi de Paști, copiii din grupa de cateheză a parohiei noastre au vizitat Căminul de Bătrâni „Căsuța Bunicilor” Măgirești, oferind daruri persoanelor vârstnice, în urma colectei realizate la Florii. Ei au cântat colinde și pricesne de Paști și au stat de vorbă cu bunicii ai căror copii și nepoți sunt departe, sau nu au copii. Atunci, persoanele vârstnice și-au adus aminte de copilăria lor și le-au povestit cu emoție și celor mici, îndemnându-i să-și țină credința și să respecte și să ajute bătrânii. Întâlnirea dintre cele două generații a adus bucurie și emoție, fiind luminată de Învierea lui Hristos și de chipurile luminoase ale tuturor.



www.facebook.com/CasutaBunicilor1

Citeşte mai mult
Vedeți sfinții zilei dând cilck pe

calendar.patriarhia.ro/