În a treia zi de Paști, copiii din grupa de cateheză a parohiei noastre au vizitat Căminul de Bătrâni „Căsuța Bunicilor” Măgirești, oferind daruri persoanelor vârstnice, în urma colectei realizate la Florii. Ei au cântat colinde și pricesne de Paști și au stat de vorbă cu bunicii ai căror copii și nepoți sunt departe, sau nu au copii. Atunci, persoanele vârstnice și-au adus aminte de copilăria lor și le-au povestit cu emoție și celor mici, îndemnându-i să-și țină credința și să respecte și să ajute bătrânii. Întâlnirea dintre cele două generații a adus bucurie și emoție, fiind luminată de Învierea lui Hristos și de chipurile luminoase ale tuturor.




www.facebook.com/CasutaBunicilor1
FINALUL PROIECTULUI „BUNICII NOȘTRI-CĂLĂUZE SPRE HRISTOS”
23.04.2023 18:51
În ziua Sfântului Mucenic Gheorghe, copiii din grupa de cateheză a parohiei Valea Șoșii au încheiat proiectul catehetic „Bunicii noștri - călăuze spre Hristos”, desfășurat în ultimele două luni. La Sfânta Liturghie ei au dat răspunsurile la strană și au cântat pricesne de Paști, s-au împărtășit, apoi au primit diplome de merit, ecusoane și pliante care să le aducă aminte de participarea la activitățile frumoase ale acestui proiect al Bisericii. Mulțumim părinților și enoriașilor care ne-au sprijinit în realizarea proiectului.


.jpg)


.jpeg)
.jpeg)